A apărut cartonașul ALB în fotbal! Ce este și când poate fi folosit


A apărut cartonașul ALB în fotbal! În timpul meciului dintre echipele feminine ale celor de la Benfica și Sporting, din Cupa Portugaliei, a avut parte de un eveniment mai puțin întâlnit.

Unui suporter i s-a făcut rău în tribune, iar partida a fost întreruptă timp de câteva minute. Staff-urile medicale ale celor două formații i-au acordat imediat primul ajutor fanului respectiv și totul s-a încheiat cu bine.

Te-ar mai interesa: Medic: aceste 2 alimente proinflamatorii sunt cele…


A apărut cartonașul ALB în fotbal! Ce este și când poate fi folosit

Înainte de a fluiera reluarea jocului, arbitrul a arătat de două ori cartonașul alb echipelor medicale ale celor de la Benfica și Sporting, pentru promptitudinea cu care au intervenit să ajute persoana care se simțea rău, moment în care publicul a izbucnit în urale., informează Digi Sport.

Potrivit Daily Mail, este destul de improbabil că vom vedea în curând cartonașul alb și în Premier League. Jurnaliștii consideră că acest cartonaș alb este doar un simbol, lipsit însă de parctibilitate.

„Cartonașul alb a stârnit reacții mixte în social media. Mulți dintre useri au lăudat inițiativa și și-au arătat aprecierea pentru ceea ce reprezintă cartonașul alb. Pe de altă parte, alții nu văd sensul acestei inițiative, în condițiile în care gestul este doar unul simbolic.

Te-ar mai interesa: Ce să nu faci NICIODATĂ când ești atacat de câini….

În trecut, fostul președinte al UEFA, Michel Platini, a cerut introducerea cartonașului alb ca pedeapsă pentru proteste, iar jucătorii vinovați ar fi fost eliminați timp de 10 minute. Platini ar fi vrut astfel să combată protestele agresive ale jucătorilor, pe care le considera că ajunseseră ‘o epidemie în fotbal’. Planul francezului nu a fost, însă, pus în aplicare.

Este foarte greu de crezut că vom vedea cartonașul alb în Premier League în viitorul apropiat. Deocamdată, aceasta rămâne doar o inițiativă a portughezilor, iar ochii vor fi ațintiți asupra lor și vom vedea cum se vor desfășura lucrurile în lunile viitoare.”

Te-ar mai interesa: Cum evoluează ficatul gras. Cele 4 stadii ale stea…

Regula care schimba fotbalul: Un jucator roman a primit cartonasul alb!

Poziția UEFA vizavi de acest nou cartonaș

În regulamentul Federației Portugheze de Fotbal se precizează faptul că arbitrul poate folosi cartonașul alb pentru scoaterea în evidență a unui gest de fair-play în timpul unui meci și poate fi acordat jucătorilor, antrenorilor, membrilor staff-ului, iar în acest caz, medicilor.

În urmă cu câțiva ani, UEFA a testat o nouă regulă, aceea de a se acorda cartonaș alb pentru simulări şi proteste, în încercarea de a elimina astfel de momente în timpul meciurilor.

Te-ar mai interesa: Cele mai eficiente alimente și remedii naturale pe…

În cadrul Turneului UEFA de Dezvoltare, la meciul dintre naţionalele U16 ale României şi Bulgariei, Nicușor Craiu a fost primul român care a văzut cartonașul alb și a fost eliminat temporar, pentru 8 minute, după care a revenit pe teren.

Se pare că regula nu a trecut testele și nu a fost implementată la nivel înalt.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.
Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Citeste continuarea pe www.doctorulzilei.ro

Total
0
Shares
Adauga un comentariu

Stirea precedenta

«Cel mai frumos om»! Modelul Jeremy Ruehlemann a murit la vârsta de 27 de ani

Urmatoarea stire

iOS 16.3 a fost Lansat pentru iPhone, Lista Completa de Schimbari facute de Apple

Stiri pe aceeasi tema