În ședință extraordinară, consilierii locali vasluieni au aprobat, ieri, în unanimitate, participarea Primăriei Vaslui la apelul de proiecte F-PNRR – Dotări – 2023 pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din oraș. Proiectul, în valoare de peste 19 milioane de lei, prevede achiziționarea de dotări pentru 347 de săli de clasă din grădinițele, școlile și liceele din oraș, dar și Palatul Copiilor.
Consilierii locali vasluieni au fost convocați ieri în ședință extraordinară, urgență motivată de termenul de 29 martie 2023, până la care se mai pot depune proiecte în cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de înnvățământ preuniversitar și a unităților conexe”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație.
Primăria municipiului Vaslui dorește participarea la apelul deschis de Ministerul Educației pentru un proiect în valoare de 16.375.419,83 lei, în vreme ce contribuția proprie a beneficiarului, municipiul Vaslui, ar fi în sumă de 2.624.562,83 lei. Din această contribuție proprie, suma alocată de la bugetul local va fi de doar 11.900 lei, reprezentând cheltuieli pentru informare și publicitate în cadrul proiectului.
Proiectul prevede achiziționarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale în vederea modernizării sălilor de clasă, laboratoarele de informatică sau pentru formare profesională, inclusiv a sălilor destinate activităților extrașcolare sau sportive. Cea mai mare sumă, 2,336 milioane lei, fără TVA, este destinată celei mai mari unități școlare din municipiu și județ, Liceul Tehnologic „Ștefan Procopiu”. Liceul cu Program Sportiv a solicitat și va primi doar 90.000 lei pentru dotarea unor spații cu echipamente și aparatură sportivă specifică. Școlile vor primi între 108 mii lei, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, și 957 mii lei, cât va primi pentru achiziția de mobilier și echipamente școlare Școala Gimnazială „Elena Cuza”, în timp ce sălile de clasă ale grădinițelor vor fi modernizate și dotate cu material didactic nou și modern cu sume cuprinse între 303 mii lei și 450 mii lei. Pentru Palatul Copiilor va fo cumpărat mobilier, echipamente și material didactic în valoare de 245 mii lei plus TVA.
Dacă municipalitatea va obține finanțarea, 290 de săli de clasă vor primi mobilier, materiale didactice, și echipamente TIC pentru organizarea în mediul virtual, și, de asemenea, vor fi dotate cu mobilier și materiale didactice 11 laboratoare de chimie, biologie sau fizică, precum și 16 laboratoare de informatică din unități de învățământ preșcolar, școlar, gimnazial, liceal și tehnic, patru ateliere de practică, precum și 30 de cabinete școlare sau săli de sport.